marți, decembrie 15, 2009

Cu multumiri

S-a incheiat prima parte a proiectului, spun prima parte deoarece in ziua de sambata nu am reusit sa vindem toate fotografiile, dar cu siguranta le vom vinde alocand o alta zi acestui eveniment. Am reusit impreuna sa strangem banii necesari pentru finalizarea locului de joaca pentru copiii din Centrul de Plasament din comuna Domnestim, respectiv suma de 3300 lei. Noi, Stefan Stoica, Adrian Popa, Bogdan Luta si Daniela Vasile, multumim partenerilor nostri: Epson Romania, Pepsi, Cartea copiilor, 24FUN, Jurnalul National, Metropotam, caci au fost alaturi de noi si ne-au sprijinit.
Multumim domnisoarei jurnalist Melania Medeleanu, doamnei psihoterapeut Maria Tanase - Manzat si domnului profesor universitar doctor Ion Manzat pentru sprijinul acordat.
De asemenea multumim lui Decebal, Scaiualcar, Radu Bogdan, Alexandru Colfescu si Florian Raducanu caci ne-au ajutat sa ridicam fotografiile in expozitie, dar nu in ultimul rand multumim participantilor: Ileana Bosogea-Tudor, Radu Bogdan, Florin Vitzman, Mircea Marinescu, Gabriel Chitimia, Leonard Labuneti, Ileana Campean, Valentin Bunea, Bogdan Panait, Nicoleta Gabor, Rudolf Straule, George Tanase Dogaru, Corina Sporea, Nelu Pop, Anca Tantareanu, Daniel Boulescu, Alexandru Badescu, Cosmin Garlesteanu, Dragos Voda, Cristina Pandrea, Adrian Rusu, Lucian Marginean, Mircea Netea, Alice Csizmadi, Andrei Geambasu, Marian Radu, Malina Smaranda, Silviu Racheriu, Cristina Velina Ion, Mihai Stoica, Decebal, Scaiualcar, Florian Raducanu, Octavian Ionita, Mirela Parvu, Sever Petrovici Popescu, Bogdan Paraschiv, Mircea Vintila, caci fara fotografiile voastre nu am fi reusit sa strangem fondurile necesare.

Sarbatori fericite tuturor!

miercuri, noiembrie 25, 2009

Dar din dar

Pentru ca se apropie Sarbatorile de Iarna, pentru ca dorim sa aducem un strop de bucurie in sufletele unor copii, pentru care bucuriile vin mai rar, organizam aceasta expozitie.
Ne-am oprit la copiii din Centrul de plasament Piticot din comuna Domnesti, Ilfov.
Toate incasarile din vinzarea fotografiilor noastre vor fi donate acestui centru, copiilor de acolo. Ei sint copii nu stiu sa ceara, dar stiu sa se bucure cu adevarat de cel mai marunt gest de afectiune si solidaritate. Merita sa incercam ... pentru zimbetul lor de bucurie... un zimbet sincer de copil, atita tot, dar va intrebam poate fi ceva mai frumos, poate exista o rasplata mai mare?
Veniti alaturi de noi sa le oferim un Craciun fericit!

Si pentru ca in viata nimic nu e intamplator, printre oamenii cu suflet mare care au grija de copiii de la Centrul de plasament Piticot, am descoperit-o pe cunoscuta jurnalista Melania Medeleanu, care s-a alaturat cu entuziasm proiectului nostru.

De asemea suntem sprijiniti in acest proiect si de profesor universitar doctor Ion Manzat si de lector universitar doctorand Maria Tanase Manzat.




duminică, noiembrie 22, 2009

In atentia participantilor

Inscrierea fotografiilor se va face utilizand site-ul www.transfer.ro la adresa de mail perfect.exposure@yahoo.com

Persoana de contact: Daniela Vasile - 0732 123 020




Regulament

REGULAMENT
EXPOZIŢIE FRUMUSEŢEA GESTULUI MĂRUNT

Pct. 1 Scopul expoziţiei
Intentia acestei expozitii este de a darui, prin fotografie, copiilor de la Centrul de plasament Piticot, comuna Domnesti, Ilfov, o parte din noi. Acum cand sarbatorile de iarna vin sa ne umple casa si sufletul de Lumina vrem si noi, la randu-ne, sa le facem un dar care sa le incalzeasca sufletul si sa aduca un zambet de bucurie pe fata lor.


Pct. 2 Participanti
La aceasta expozitie pot participa persoane de orice vârstă, cetatenie, religie, fotografi amatori sau profesionisti, in baza invitatiei facute de membrii Echipei „PERFECT EXPOSURE”.


Pct. 3 Selectia fotografiilor
Fiecare participant invitat va trimite un numar de maximum 15 fotografii cu extensia TIF in format A3 tip portret (29,7 x 42) sau landscape (42 x 29,7), rezolutie 150 pixeli/inch, profil de culoare Adobe RGB, 8 bits pe adresa de mail perfect.exposure@yahoo.com


Pct. 4 Plata printurilor
Fiecare participant invitat la expozitie va achita in contul (RO21BRDE290SV20248362900 Nume: Vasile Relu Valentin; BRD) contravaloarea printurilor trimise si acceptate, respectiv suma de 20 lei pentru fiecare print acceptat in expozitie, si va trebui sa trimita o copie dupa chitanta (foaia de varsamant) pe adresa perfect.exposure@yahoo.com


Pct.5 Calendarul expozitiei

5.1 Trimiterea fisierelor TIF de catre participantii invitati trebuie facuta pana pe data de 2 decembrie 2009 la adresa de mail perfect.exposure@yahoo.com. Fiecare invitat are responsabilitatea de a se asigura (telefonic, email, personal) de predarea (upload) in bune conditii a lucrarilor sale. Fiecare fotografie va fi denumita astfel: Nume Prenume - Titlu fotografie.

5.2 Acceptarea lucrarilor, confirmarea si plata acestora pana la 2 decembrie 2009

5.3 Expozitia va avea vernisajul in data de 12.12.2009 la Palatul Copiilor B-dul Tineretului, Nr. 8-10, Sector 4, Bucuresti.


Pct.6 Tema expozitiei (la libera alegere)


Pct.7 Categorii

*Portret
*Glamour
*Peisaj
*Arhitectura
*Abstract
*Still life
*Reportaj
*Alb-Negru


Pct.8 Organizatorul evenimentului
Expozitia va fi organizata de Echipa “PERFECT EXPOSURE” BUCURESTI. (perfect.exposure@yahoo.com)


Pct.9 Autorizarea comunicarii
Prin participare, fiecare expozant accepta sa autorizeze Echipa „PERFECT EXPOSURE” si/sau orice alt partener in aceasta expozitie sa ii utilizeze numele, prenumele, adresa si imaginea in scopuri comerciale ca parte a comunicarilor legate de Expozitia „FRUMUSETEA GESTULUI MARUNT”.


Pct.10 Utilizarea de catre Echipa „PERFECT EXPOSURE” a lucrarilor
Orice persoana care depune o lucrare pentru aceasta expozitie certifica si garanteaza pentru Echipa „PERFECT EXPOSURE” ca este autorul exclusiv si unic si ca lucrarea respectiva, nu incalca, in mod direct sau indirect, drepturile unei terte parti.
Utilizarea lucrarilor - pentru intreaga participare la expozitie se considera acordul liber si exclusiv al autorului unei lucrari pentru ca lucrarea sa fie vanduta iar sumele obtinute din aceasta vanzare sa fie incasate de Echipa „PERFECT EXPOSURE” pentru a fi utilizate in scopuri caritabile.


Pct.11 Informatii personale
Prin participare, fiecare expozant autorizeaza pe deplin E.P.E sa utilizeze, in scopuri commerciale si/sau publicitare, numele sau, prenumele, detaliile postale, adresa de e-mail si fotografia ca parte a campaniei publicitare a expozitiei.

Informatiile personale primite in cadrul acestei expozitii vor fi tratate ca fiind confidentiale in conformitate cu prevederile Legii Liberului Acces la Informatii.

Pct.12 Drepturile de autor
Drepturile de autor asupra lucrarilor prezentate sunt cedate Centrului de plasament Piticot, comuna Domnesti, Ilfov in perioada organizarii expozitiei respectiv in data de 12 decembrie 2009.

Pct.13 Returnarea lucrarilor
Lucrarile care nu vor fi vandute se vor returna autorilor(expozantilor) incepand cu data de 14.12.2009. Restituirea se va face personal sau prin delegat. Pentru lucrarile autorilor din afara Bucurestiului acestea se pot trimite prin posta, expozantul fiind obligat la plata cheltuielilor de transport.


Pct.14 Cazul de necesitate absoluta / Extindere / Responsabilitati
E.P.E isi rezerva dreptul de a scurta, suspenda, modifica sau anula expozitia in caz de forta majora sau daca circumstante externe de E.P.E o cer, fara ca E.P.E sa poarte vreo responsabilitate in acest sens.

In mod similar, E.P.E nu va fi responsabila daca accesul la pagina sa de internet si/sau daca vizitarea acesteia se dovedeste dificila sau chiar imposibila pentru participanti/expozanti. Nu va fi acceptata nici o revendicare in aceasta privinta.


Pct.15 Reguli si conflicte
Participarea la aceasta expozitie, respectiv obiectul acestor reguli, presupune acceptarea completa si automata, fara restrictie, de catre participant/expozant a regulilor mentionate. Orice contestare, de orice tip, a acestor reguli sau a expozitiei va fi solutionata doar de catre E.P.E, in mod absolut.
Orice decizie a E.P.E si orice modificare a acestor reguli vor face obiectul unui amendament care va fi disponibil pe blogul expozitiei.